Help us make the FRA website better for you!

Take part in a one-to-one session and help us improve the FRA website. It will take about 30 minutes of your time.

YES, I AM INTERESTED NO, I AM NOT INTERESTED

12
December
2018

Demascarea motivelor bazate pe prejudecată ale infracțiunilor: selecție de cauze relevante ale Curții Europene a Drepturilor Omului

Această lucrare prezintă evoluția jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor
Omului cu privire la infracțiunile motivate de ură, oferind o actualizare în ceea
ce privește cele mai recente hotărâri. Abordarea infracțiunilor motivate de ură
dintr-o perspectivă a drepturilor fundamentale arată cum datoria autorităților
statelor membre de a investiga în mod eficient motivarea bazată pe prejudecată
a infracțiunilor decurge din instrumentele cheie ale drepturilor omului, cum ar fi
Convenția europeană a drepturilor omului.
Prezentare generală

Toate statele membre ale UE sunt parte a CEDO și astfel sunt obligate de aceasta. În plus, așa cum s-a menționat în Manualul de drept european privind nediscriminarea 3, există legături strânse între dreptul UE și CEDO. În conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, semnificația și domeniul de aplicare a drepturilor protejate de cartă, precum articolul 21 privind dreptul la nediscriminare, vor fi interpretate în același fel ca și dreptul corespunzător consacrat în CEDO. Astfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) este de asemenea extrem de relevantă pentru statele membre atunci când interpretează și aplică legislația UE cu privire la infracțiunile motivate de ură, precum Decizia-cadru privind rasismul și xenofobia 4 și Directiva privind drepturile victimelor.