Take part in a one-to-one session and help us improve the FRA website. It will take about 30 minutes of your time.
YES, I AM INTERESTED NO, I AM NOT INTERESTED
Convenția este un instrument puternic pentru a ajuta persoanele cu handicap, comunitățile locale și guvernele să exploreze noi modalități de respectare a drepturilor persoanelor cu handicap, prin dezvoltarea și punerea în aplicare a unor măsuri juridice, de politică și practice.
Pentru a se asigura că aceste eforturi respectă cerințele convenției și sunt puse în aplicare în mod eficace și eficient, articolul 33 alineatul (2) din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap (CDPH) impune părților la convenție să stabilească un cadru pentru a promova, a proteja și a monitoriza punerea în aplicare a CDPH.
Ca parte la CDPH, UE a desemnat un astfel de cadru pentru chestiuni care țin de competența UE, inclusiv:
Cadrul UE completează cadrele naționale de monitorizare, care sunt responsabile pentru promovarea, protejarea și monitorizarea CDPH în statele membre ale UE.
Cadrul a devenit operațional în 2013, pe baza unei propuneri a Comisiei care a fost aprobată de Consiliul UE în 2012.
Cadrul UE este compus din:
Comisia Europeană a fost membru al Cadrului UE până la sfârșitul anului 2015, când și-a anunțat intenția de a se retrage în urma publicării observațiilor finale ale UE de către Comitetul pentru drepturile persoanelor cu handicap (Comitetul CDPH). Ca urmare a acestui anunț, Comisia Europeană nu mai participă la activitățile Cadrului UE.
În funcție de competențe și mandate, membrii contribuie în mod colectiv la:
punerii în aplicare a CDPH de către UE.
De asemenea, Cadrul UE contribuie activ la revizuirea punerii în aplicare a CDPH de către UE efectuată de Comitetul pentru drepturile persoanelor cu handicap (Comitetul CDPH). Comitetul CDPH, așa-numitul „organism al tratatului” pentru CDPH, este responsabil pentru a evalua dacă părțile la convenție își îndeplinesc obligațiile care le revin în temeiul CDPH.
Prima revizuire a punerii în aplicare a CDPH de către UE a avut loc în 2015; în urma acesteia, Comitetul CDPH a anunțat că a doua și a treia analiză vor avea loc împreună în 2020.
Membrii fac schimb de informații și iau în considerare activitățile celorlalți. Convin asupra unui program de lucru care poate include activități puse în aplicare de mai mulți membri împreună sau de Cadrul UE în ansamblul său.
Președintele Cadrului UE este numit pe un an conform unui sistem de rotație. Președintele promovează principiul colegialității, care este inerent metodelor de lucru ale Cadrului UE. În prezent, funcția de președinte al Cadrului îi revine Ombudsmanului.
Secretariatul Cadrului UE, numit, de asemenea, pe o perioadă de doi ani, coordonează organizarea și pregătirea reuniunilor. FRA constituie în prezent Secretariatul Cadrului.
Cadrul UE se întrunește de cel puțin două ori pe an. Deciziile sunt luate prin consens.
Cadrul UE completează cadrele naționale de monitorizare în statele membre ale UE responsabile de promovarea, protejarea și monitorizarea CDPH și de punerea sa în aplicare la nivel național. Acestea pot lua diverse forme și pot fi formate din mai multe organizații, cum ar fi:
Cadrul UE depune eforturi pentru a consolida sinergiile cu cadrele naționale de monitorizare. De exemplu, se întâlnește anual cu reprezentanți ai mecanismelor naționale de monitorizare din statele membre UE pentru a face schimb de informații și a coordona activitățile.
Unii dintre membrii cadrelor naționale de monitorizare cooperează la nivel european: